Aceasta implică mai multe lucruri:
-
- Dezamăgire. „Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri , puţuri crăpate, care nu ţin apa.” (Ieremia 2:13). Partea satisfăcătoare nu poate fi găsită în altă parte decât în Dumnezeu însuşi.
- Descurajare. Insuccesul unuia poate descuraja şi umbri rugăciunile multora. În Deuteronom 1:28 citim: „Unde să ne suim? Fraţii ne-au muiat inima, zicând: Poporul acesta este un popor mai mare şi mai înalt la statura decât noi. Cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă am văzut acolo şi copii de-ai lui Anac.”
- O viaţă egoistă. Eul dinăuntru caută toată onoarea; eul mizerabil. Cel care se încrede în sine nu poate intra niciodată în plinătatea binecuvântării. „Israel – spunea Osea – era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.” (Osea 10:1).
- Nerodire. Fără părtăşie cu Hristos se ajunge la o viaţă neroditoare deoarece Duhul Sfânt este umbrit. Domnul Isus ne sfătuia: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce multă roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.” (Ioan 13:4). Iar în pilda semănătorului citim despre cel care aude Cuvântul dar care devine neroditor pentru că îngrijorările, şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt. (Matei 13:22).
- Apatia. Aceasta este o condiţie care îmbolnăveşte inima lui Dumnezeu. Ce schimbare de la dragoste la dezgust, îngerului bisericii din Efes i se reproşează că şi-a părăsit dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4), iar celui din Laodicea, fiindcă era căldicel, urma să fie vărsat din gura Lui. (Apocalipsa 3:16).
- Înfrângerea. Nu poate fi nici o victorie când marele Căpitan al Oştirilor este ignorat. Iosua stătea într-o zi lângă lerihon. Ridicându-şi ochii a văzut un om care stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua 1-a întrebat dacă este dintr-ai lor sau dintre vrăjmaşii lor. Acesta a răspuns că este Căpetenia Oştirii Domnului. Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. (Iosua 5:13-14). Curând după aceasta, Domnul îl sfătuieşte să se scoale şi să sfinţească poporul, altfel nu vor putea să ţină piept vrăjmaşilor săi. (Iosua 7:13).
- Dezonoare. Fiecare eşec îl dezonorează pe Dumnezeu, care ne dă „biruinţa prin Domnul Isus Hristos”. (1 Corinteni 15:57).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea