El a coborât în Iad?

„Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.” (Marcu 15:46)

Știm cu toții că Isus a murit. „Tată, în mâinile tale îmi încredințez duhul. Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” (Luca 23:46) Dar ce s-a întâmplat după ce a murit? Știm că trupul Său a fost așezat în mormântul lui Iosif, dar ce s-a întâmplat cu sufletul Său?

Reflectând asupra acestei întrebări, nu numai că aruncăm o lumină către învățăturile Bibliei despre moarte și viața de apoi, ci de asemenea este o mare încurajare pentru noi, care trebuie să confruntăm moartea fără frică.

Ce este moartea?

Mai întâi de toate, ce este mai exact moartea? Moartea este o separare, o divizare de lucruri care ar trebui să fie unite. Fundamental, este separarea de Dumnezeu. Pavel sugerează la fel de mult în Efeseni 2:1: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre.” A umbla în păcat înseamnă să fii mort, să fii sclav al puterilor întunericului, să fii separat de Dumnezeu și să fii copil al mâniei Lui. Acest tip de separare este o înstrăinare, o ostilitate, o înstrăinare față de viața și speranța Dumnezeului celui viu. În acest sens, noi toți, prin natura noastră, ne naștem morți, iar aceasta este moartea pe care Isus a îndurat-o în suferința Lui pe cruce.

Dar, desigur, moartea este mai mult decât separarea de Dumnezeu. Moartea marchează, de asemenea, separarea sufletului de trup. Dumnezeu a făcut ființele umane să fie suflete încarnate și trupuri însuflețite, iar moartea desparte această uniune în două. Dar ce se întâmplă cu aceste două părți după ce sunt separate? Psalmul 16:10 ne oferă o fereastră în învățătura biblică: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

Acest pasaj ne îndrumă în cazul normal a ceea ce s-a întâmplat atunci când o ființă umană murea înainte de moartea și învierea lui Isus. Sufletul a fost abandonat „la locuința morților”, iar corpul a văzut corupția sau putrezirea.

În Faptele Apostolilor 2:29-31, Petru ne spune că David, prin scrierea acestui psalm, prevedea învierea lui Hristos: „că el nu a fost abandonat în locuința morților” (adică, sufletul lui nu era abandonat) și „trupul lui nu va vedea putrezirea” (observați că Petru citează linia a doua ca o trimitere la corpul sau carnea lui Isus). Astfel, înainte de Isus, la moarte, sufletele mergeau în mod normal în locuința morților și organismele (carnea) putrezeau. Suntem familiarizați cu acesta din urmă, dar prima este mai necunoscută. Un studiu biblic rapid ne va arăta de ce Petru crede că profeția lui David din Psalmul 16 este o veste așa de bună.

Ce este locuința morților?

În Vechiul Testament, locuința morților este locul sufletelor morților, atât a celor drepți (cum ar fi Iacov, Geneza 37:35, și Samuel (1 Samuel 28:13-14) cât și a celor răi (Psalmul 31:17). În Noul Testament, cuvântul ebraic „Sheol” este tradus ca Locuința morților, precum și descrierea Sheol în Vechiul și Noul Testament are unele asemănări cu Hades din mitologia greacă. Este sub pământ (Numeri 16:30-33) și este ca un oraș cu porți (Isaia 38:10) și bare (Iov 17:16). Este un teren al întunericului, un loc unde umbrele, sufletele umbrite ale oamenilor, locuiesc (Isaia 14:9; 26:14). Este țara uitării (Psalmul 88:12), în care nu se lucrează și nu există înțelepciune (Eclesiastul 9:10). Cel mai semnificativ lucru este că locuința morților este un loc unde nimeni nu laudă pe Dumnezeu (Psalm 6:5; 88:10-11; 115:17; Isaia 38:18).

În Noul Testament, reprezentarea cea mai extinsă a vieții de apoi se găsește în Luca 16:19-31. Acolo aflăm că, la fel ca Hades din mitologia greacă, biblicul Sheol are două compartimente: Hadesul potrivit (unde omul bogat este trimis, Luca 16:23) și „sânul lui Avraam” (unde îngerii l-au dus pe Lazăr, Luca 16:22 ). Hadesul potrivit este un loc al chinului, unde focul provoacă chin sufletelor închise acolo. Sânul lui Avraam, pe de altă parte, în timp ce este la o strigare distanță al Hades, este separat de acesta printr-o mare prăpastie (Luca 16:26) și este, la fel ca Elysiumul grec, un loc al confortului și a odihnei.

În timp ce încă rămâne mult mister, imaginea începe să prindă contur. Toate sufletele moarte coboară în Hades / Locuința morților, dar locuința morților este împărțită în două părți distincte, una pentru cel drept și una pentru cei răi. Cei drepți care au murit înainte de Hristos au locuit în locuința morților cu Avraam și dacă acesția au fost luați din țara celor vii (și, prin urmare, de la închinarea Domnului de pe pământ), ei nu au fost frământați ca cei răi.

Unde s-a dus Isus când a murit?

Atunci, ce ne spune aceasta despre locul unde a fost Isus Sâmbăta? Bazat pe cuvintele lui Isus spuse tâlharului de pe cruce în Luca 23:43, unii creștini cred că după moartea sa, sufletul lui Isus s-a dus la cer pentru a fi în prezența Tatălui. Dar Luca 23:43 nu spune că Isus ar fi în prezența lui Dumnezeu; ci spune că ar fi în prezența tâlharului („Astăzi vei fi cu Mine în rai”), și bazat pe Vechiul Testament și Luca 16, se pare că tâlharul, acum pocăit, ar fi la sânul lui Avraam, un loc din confort și de odihnă pentru cei drepți morți, pe care Isus aici îl numește „Rai”.

După moartea Sa pentru păcate, Isus călătorește în Locuința morților, în orașul morții și rupe porțile din balamale. Astfel, El eliberează pe Avraam, Isaac, Iacov, David, Ioan Botezătorul, și restul credincioșilor din Vechiul Testament, fiind răscumpărați din locuința morților (Psalmul 49:15, 86:13, 89:48). Ei au așteptat acolo atat de mult timp, fără să fi primit ceea ce a fost promis, astfel încât spiritele lor vor fi făcute desăvârşite , odată cu sfinții Noului Legământ (Evrei 11: 39-40; Evrei 12:23).

După învierea Sa, Isus se înalță la cer și aduce răscumpărații morți cu El, astfel încât acum Raiul nu mai e jos aproape de locul chinului, ci este sus în al treilea cer, cel mai înalt punct al cerului, unde locuiește Dumnezeu (2 Corinteni 12: 2-4).

Acum, în epoca Bisericii, când mor cei neprihăniți, ei nu sunt doar transportați de îngeri în sânul lui Avraam; acesția pleacă pentru a fi împreună cu Hristos, unde este mult mai bine (Filipeni 1:23). Cei răi, cu toate acestea, rămân în Locuința morților în chinuri, până la judecata finală, când Locuința morților dă înapoi pe morții care locuiesc acolo, și sunt judecați după faptele lor, iar apoi Moartea și Locuința morților sunt aruncate în iad, în iazul de foc (Apocalipsa 20: 13-15).

Vești bune pentru noi

Ce legătură au toate acestea cu Săptămâna Sfântă? Călătoria lui Hristos în Locuința morților demonstrează că a fost într-adevăr făcut ca noi în toate felurile. Nu numai ca a purtat mânia lui Dumnezeu pentru noi; a îndurat moartea, separarea sufletului Său din corpul Său. Trupul Său a fost în mormântul lui Iosif (Luca 23: 50-53), iar sufletul Său a stat trei zile în locuința morților, în inima pământului (Matei 12:40).

Dar, așa cum Psalmul 16 clarifică, Isus nu este numai ca noi, ci diferit. Corpul Lui Isus a fost îngropat, ca al nostru, dar nu s-a descompus. Sufletul lui Isus a mers în locuința morților, ca sfinții din Vechiul Testament, dar nu a fost abandonat acolo. Dumnezeu L-a înviat din morți, I-a reunit sufletul cu un corp acum glorificat, așa că El este primul rod ale recoltei învierii.

Și aceasta este o veste bună pentru noi, pentru că cei în Hristos ocolesc acum țara uitării, unde nimeni nu laudă pe Dumnezeu. În schimb, atunci când murim, ne alăturăm corului angelic și sfințiilor din vechime pentru a cânta laude Mielului care a fost ucis pentru noi și mântuirea noastră.

Domnul a înviat! Domnul a înviat cu adevărat!

Joe Rigney

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *