Priorități în sărbătoarea întrupării pentru tine!

„ca să fiţi fără pată şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite. Străluciţi între ei ca nişte stele în univers, “ (Filipeni 2:15, NTR)

Suntem în luna Decembrie. Totul devine mai frumos din cauza luminițelor care strălucesc. Ca și creștini, lumina noastră trebuie și poate face ca totul să fie mai frumos în jur. Lumina lui Hristos a produs și produce atâta frumusețe!

Ce mare onoare pentru tine și pentru mine să strălucim pentru Domnul în această lume! Sunt câteva adevăruri provocare pentru tine: În primul rând, dacă ai lumina Lui, vei păstra strălucirea Lui indiferent de ce standarde sunt sau vor fi promulgate în jur. Cuvântul spune: „…în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite,…” v.15. Apoi, fă din Cuvânt concentrarea minții și lucrării tale. Pavel spune „ţinând sus Cuvântul vieţii” v. 16.

Ești cu atât mai strălucitor pentru Domnul cu cât ești mai concentrat pe Cuvântul Lui. În al treilea rând, cei care strălucesc, strălucesc pentru că sunt și rămân dedicați slujirii indiferent cât de greu se mișcă lucrurile. Caută și găsește o cale de a trece peste, sub, în jurul sau prin obstacole! Fii gata să spui ca Pavel: … Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură… eu mă bucur și mă bucur cu voi toți” v.17.

Un alt principiu important pentru a fi strălucitor pentru El este că nu vei aloca importanță la ceea ce este irelevant în jurul tău, în defavorea slujirii Împăratului. Pavel spune că viața creștină are două componente majore: jertfă și slujbă, „peste jertfa şi slujba credinţei voastre”. Pentru a străluci, trebuie maximizat și monitorizat în mod regulat progresul. Pavel spune „.. vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună…v.19.

Progresează chiar dacă fiecare pas nu este perfect! Lasă ca Hristos să strălucească prin tine! Propune-ți să aduci sărbătoare prin strălucirea care o emani în casa ta, în comunitatea din care faci parte și în biserica lui Hristos.

Sărbători Binecuvântate!

Pastor Dorin Feiereisz

2 comentarii la „Priorități în sărbătoarea întrupării pentru tine!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *